New to site?


Login

Lost password? (X)

Already have an account?


Signup

(X)
Home2012

[2012]

În anul 2012, aflaţi la cea dea IV-a ediţie a fost anul în care şcoala de dans Reborn Bistriţa cunoscută atunci sub numele de In Action, a organizat Cupa Liceelor la Street Dance, fiind un concurs lansat doar pentru licee în primă fază.

Începând din anul 2009 până în anul 2012 Reborn Dance Studio a colaborat cu şcoala de dans ONEBEAT, Bucureşti, organizând doar etapa judeţeană Bistriţa – Năsăud, urmând ca finaliştii să meargă la finala naţională la Bucureşti.

Rezumat Cupa Liceelor la Street Dance ediţia IV: 17 licee din Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Botoşani, Vatra Dornei, Reghin şi Alba Iulia, 300 de participanţi, sală arhiplină, galerii înfocate. La cea mai apreciată competiţie de dans între licee!

Hip hop, break dance, house dance, dancehall, locking, popping, voguing au fost câteva dintre stilurile de dans prezentate de tinerii care au umplut scena de pasiune şi i-au făcut pe cei aproape 1.500 de spectatori să îşi înroşească palmele.

Trupa ROA (Rise of Artificial), Robo – semifinalist la concursul ”Românii au talent”, Alex Dru, Fentam Terra, Albetzel, Voievozii, Reborn ex.In Action, Licuricii, au completat spectacolul încărcat de adrenalină care a avut loc sâmbătă seară, la Sala Polivalentă din Bistriţa.

Au fost premii şi pentru public, toţi plătitorii de bilete fiind invitaţi să completeze un talon şi să participe la o tombolă.

În sală s-a aflat, alături de soţie, şi deputatul Emil Radu Moldovan, unul dintre susţinătorii evenimentului.

9 licee din Bistriţa-Năsăud, cu 10 trupe, au concurat la etapa locală: Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, Bistriţa – Trupa ”Funky Criminals”, Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Bistriţa – Trupa ”B-Cult”, Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Bistriţa – Trupa ”B-Cult Dance’Aholics”, Colegiul Tehnic Infoel, Bistriţa – Trupa ”Elektriks”, Liceul cu Program Sportiv, Bistriţa – Trupa ”Under Image”, Liceul de arte plastice Corneliu Baba, Bistriţa – Trupa ”Space Art”, Grup Şcolar Agricol, Bistriţa – Trupa ”Our Dream”, Grup Şcolar de Servicii, Bistriţa – Trupa ”Corporation”, Liceul Economic, Năsăud – Trupa ”Inedit”, Liceul Teoretic Solomon Haliţa, Sîngeorz- Băi – Trupa ”Jokers”.

Noutatea acestui an a fost etapa “Alte judeţe”. Au încins atmosfera Liceul Teoretic Ion Luca, Vatra Dornei – Trupa ”Reload”, Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan, Alba Iulia – Trupa ”Born 2 Control”, Colegiul Economic Dionisie Martian, Alba Iulia – Trupa ”Work’Aholix”, Grup Şcolar Petru Maior, Reghin – Trupa ”Street Groove”, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Botoşani – Trupa ”Evolution Crew”, Liceul Teoretic Vasile Alecsandri, Iaşi – Trupa ”Zoom Da Boom”, Liceul Teoretic Miron Costin, Iaşi – Trupa ”Snapshot”.

Tinerii care au participat la etapa locală au trecut prin două probe şi anume: show tematic propriu şi show pe colaj impus de către organizatori, în timp ce trupele de la ”alte judeţe” doar prin prima dintre ele.

La etapa locală, podiumul a arătat la fel ca anul trecut: trupa ”B-Cult” de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu pe locul 1, trupa ”Elektriks” de la Colegiul Tehnic Infoel pe poziţia a 2-a şi trupa ”Under Image” de la LPS pe locul 3.

La etapa ”Alte judeţe”, câştigătoare a fost trupa ”Reload” de la Liceul Teoretic Ion Luca din Vatra Dornei, urmată în clasament de ”Zoom Da Boom” de la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din Iaşi şi de ”Street Groove” de la Grupul Şcolar Petru Maior din Reghin.

În urma punctajului acordat de juriu, primele 3 licee câştigătoare la fiecare secţiune (3 de la etapa locală Bistriţa-Năsăud şi 3 de la etapa ”Alte Judeţe”) au urcat pe podiumul naţional, unde s-au luptat cu alte 30 de licee finaliste la Marea Finală Naţională care a avut loc în data de 10 martie 2012 la Bucureşti, de unde echipa B Cult de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu s-a întors pe podium şi mai exact cu locul II.